VASLUI. Masa unui copil instituționalizat costă doar 2 lei
Data publicării:
1500 de copii din Vaslui sunt în grija asistenților maternali. Doar dragostea unui părinte, fie el și de împrumut, face ca aceștia să nu sufere de foame. Oamenii suplinesc din salariul lor nepuţinţa statului.
Bucătăresele de la centrul de plasament trebuie să inventeze zilnic meniuri care să nu coste mai mult de şase lei pentru un copii. Ca să se gospodărească, cultivă legume în sera proprie. Nu mai cheltuie bani pe roşii sau ardei şi le rămân mai mulţi pentru carne. Aşa reuşesc totuşi să le ofere mâncăruri decente copiilor.
Fără tot felul de artificii, angajaţii centrelor de plasamant nu ar reuşi să hrănească un copil de pînă în 4 ani cu doar doi lei pentru o masă. Și asta pentru că alocația de hrană nu a mai fost majorată de 8 ani.
Consiliul judeţean Vaslui s-a arătat mai darnic cu adolescenţii, care trebuie să se sature cu un meniu de 8 lei. Oficialii au însă un plan: vor tăia din fondurile pentru cheltuieli materiale și vor da mai mulți bani pentru hrană.
Situaţia este cu atît mai dureroasă cu cât Vaslui este în topul judeţelor cu cei mai mulţi copii abandonaţi.