VASLUI. Localnicii din Pungești și-au angajat avocat

Data publicării:
cl pungesti 1

Toți cei 13 consilieri locali din Pungești au fost prezenți la sedință, iar cinci dintre ei au înaintat proiectul pentru angajarea unui avocat. Au oferit drept motiv faptul că, până acum, nu au câștigat în instanță niciun proces pentru că nu au avut un avocat care să le reprezinte interesele.

În timp ce unii consilieri s-au arătat încântați de idee, alții se tem că vor plăti inutil onorariul cerut de avocat - 1.500 de lei pentru fiecare proces.

„Mă gândesc să nu fie în zadar, să cheltuim niște bani degeaba. Pentru că Prefectura poate să ne atace mai sus și, la sărăcia pe care o avem, nu știu dacă o să avem bani să ajungem să ne judecăm cu ei pe la Iași și pe la București,” a spus consilierul local Constantin Rotaru.



„Rezultatul nu se știe. Avocatul e precum medicul: nu ne poate da siguranța că vom câștiga sau nu, dar măcar să avem satisfacția și liniștea sufletească că am făcut tot ce se poate să ne apere interesele,” a fost de părere Constantin Chiriac, secretarul comunei Pungești.



Consilierii au ajuns însă la concluzia că vor avea o șansă în demersurile lor numai dacă angajează un avocat.

„Toți consilierii suntem împotriva gazelor de șist. Acum nu putem să ne schimbăm. La fel și pentru referendum. Pierdem, câștigăm, jucăm până la capăr,” a spus Dorin Loghin, consilier local.

Avocatul ales de Consiliul Local Pungești, Oana Iovu, este același care, în urmă cu doar câteva zile, a câștigat un prim proces în favoarea consiliul local al comunei vasluiene Alexandru Vlahuță. Prefectura ceruse anularea hotărârii de Consiliu prin care se interzice explorarea gazelor de șist, dar judecătorul a dat câștig de cauză Consiliului Local. În acest caz, Prefectura Vaslui a înaintat deja recurs.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tezaurul românesc de la Moscova, mai aproape de a reveni în țară. Decizia istorică a...
Digi FM
Dan Negru, despre ultimul mesaj primit de la Silviu Prigoană: „Mă uitam în telefon. Îmi pare rău”
Pro FM
Andrea Bocelli, despre secretul căsniciei cu Veronica Berti, care îi e soție de peste două decenii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Scandalul întâlnirii lui George Simion cu un spion rus. Marcel Ciolacu îi cere demisia șefului Comisiei...
Newsweek
VIDEO Rusia și China se bat în avioane invizibile. Ținta: Supremația avionului F-35 de 100.000.000$
Digi FM
Cum l-a cunoscut Irina Fodor pe soțul ei, Răzvan Fodor. Ce diferență de vârstă e între ei
elon musk foto profimedia
De ce s-a enervat Elon Musk pe un oficial al NATO. „Tipii ca el cred că 1984 este un manual de instrucţiuni”
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...