VASLUI. Fetiță de 4 luni, lovită de concubinul mamei
Data publicării:
Direcția de Protecție a Copilului Vaslui a fost sesizată în această dimineață de medicii de la Spitalul Județean că un copil de 4 luni a fost agresat de tată. La spital au ajuns fetița și mama acesteia. Femeia a explicat că s-a certat cu concubinul ei și că acesta ar fi lovit-o cu palmele. Fetița de 4 luni era în brațele mamei când bărbatul s-a năpustit asupra lor.
Asistenții sociali s-au deplasat în comuna Rafaila pentru a face o anchetă socială și pentru a decide ce se va întâmpla cu ceilalți 4 copii. Minorii au între 4 luni și 8 ani. Mezina este la spital, iar frații ei au rămas în grija tatălui agresiv.
Și poliția a declanșat o anchetă în acest caz.
În funcție de starea copilului, acesta ar putea fi transferat la Spitalul de Pediatrie din Iași.