Trei hectare de cătină pentru un tractor. Elevii şi profesorii unui liceu muncesc pentru a cumpăra utilajul

Data publicării:
tractor 2

Mihai este elev în clasa a XII-a la Colegiul Agricol. După ce va termina liceul, tânărul vrea să-şi deschidă propria fermă în comuna Trifeşti din judeţul Iaşi, acolo unde părinţii lui au 3 hectare de teren. Pentru a reuşi ce şi-a propus, el învaţă acum să lucreze pe tractor în ferma didactică a şcolii. Colegiul are în dotare două astfel de utilaje, ambele vechi din 1973.

Tractoarele vechi de aproape jumătate de secol se strică mai tot timpul. Maistrul școlii reușește cu greu să mențină utilajele funcționale. Din lipsă de fonduri, a fost nevoit să folosească piese chiar mai vechi. De exemplu, pentru repararea unuia dintre cele două tractoare, utilizat la îngrijirea viilor şi a livezilor, angajatul şcolii a folosit piesele de la un alt tractor, vechi din 1965.

„Dumneavoastră o să-l vedeţi că e vopsit că e aranjat şi o să spuneţi că aţi venit la noi şi noi ne-am pregătit înainte de a-l vedea. Dar nu. Neavând bani, tot aşa, am încercat şi cu ajutorul conducerii şcolii şi resurse proprii l-am reparat,” explică maistrul Iulian Târziu, care s-a ocupat de repararea și întreținerea utilajelor.

În plus, dascălii și elevii s-au gospodărit singuri și au găsit o soluţie salvatoare: au cultivat trei hectare de cătină pe care au adus-o de la o staţiune din Piteşti. La prima recoltă vor vinde fructele în speranţa că vor strânge 20 de mii de euro, banii necesari pentru a cumpăra un tractor de generaţie mai nouă.

„Avem planuri mari. La început fructele le vom valorifica spre plafaruri, la anumite puncte farmaceutice dar pe măsură ce producţia va creşte sperăm că vom şi exporta ca să obţinem fonduri frumoase. Vrem să achiziţionăm un tractor pentru că ne este ncesar la lucrările din ferma didactică,” a spus Mihaela Baciu, profesor al Colegiului Agricol Vasile Adamachi.

Prima recoltă de cătina va fi strânsă anul viitor şi tot atunci conducerea Colegiului Agricol ar urma să cumpere noul utilaj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri