Start distracţiei pe gheaţă

Deschiderea singurului patinoar din oraş a adunat sute de ieşeni.
''Aştept de foarte mult timp, n-am mai fost de vreo 5 ani la
un patinoar. Nu ştiu dacă am uitat, dar oricum o trântă-două tot o să
mai iau'', spune o tânără.
''Gheaţa este bună, mai trebuie puţin şlefuită pentru că are
nişte cratere periculoase pentru copii. Dacă îţi intră patina într-un
crater poţi să ai un accident. De asta port eu cască'', spune un bătrân.
''Aducem un patinoar după doi ani de absenţă pentru împătimiţii sporturilor de iarnă'' (Bogdan Şeuleanu, marketer)
''E perfectă. Am aşteptat asta de foarte mult timp şi în
sfârşit a venit şi la noi patinoarul pentru că a fost închis timp de trei
ani şi chiar astăzi a fost o zi perfectă'', spune o tânără.
Nici frigul şi nici lipsa de experienţă nu i-a descurajat.
''Gheaţa este bună, numai că sunt începător şi învăţ. E a doua oară când urc pe patine, prima oară a fost acum mulţi ani. Este distractiv'', spune un tânăr.
''Este prima dată când patinez. Am mai căzut puţin'', spune un băieţel.
''O să mai vin şi de la 12 şi de la 5, toată ziua. E foarte frumos, o atmosferă de Crăciun'', spune un copil.
Mulţumiţi de succesul înregistrat de patinoar la deschidere au fost
şi organizatorii.
''Aducem în sfârşit un patinoar în Iaşi după doi ani de
absenţă pentru împătimiţii sporturilor de iarnă, dar şi pentru cei care iubesc mişcarea în general iarna pentru că ne-am dorit să putem oferi această bucurie cu ocazia Crăciunului şi iată că ne-am ţinut promisiunea şi am inaugurat un patinoar adevărat'', spune Bogdan Şeuleanu, marketer.
Patinoarul este deschis de luni până vineri între orele 12.00 şi 21.30, iar în weekend de la 9 până la 23.30. La final de săptămână se pot face şi cursuri de patinaj, care costă 20 de lei sedinţa. Preţul de intrare este 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi. Dacă nu aveţi patine, le puteţi închiria cu 10 lei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.