SPORT. Handbalul feminin din Iași, în pericol să dispară

Data publicării:
handbal feminin

„Am reuşit să promovăm la Zalău un portar, la Constanţa, în Liga Naţională, avem o junioară care joacă la Constanţa, în momentul actual fiind pe locul cinci la golgheteri în Liga Naţională. Sunt la lotul de tineret în continuare, au obţinut locul cinci la Campionatul European," a explicat Veniamin Lupan, antrenorul LPS Iaşi.

De asemenea, în fruntea clasamentului celor mai buni performeri ai Liceului cu Program Sportiv din Iaşi s-au aflat două handbaliste, Bianca Tiron şi Mădălina Conache. În prezent ambele sunt componente ale lotului naţional de tineret şi fac performanţă în eşalonul de elită, la echipe de club din alte oraşe. Rămas cu echipa de junioare, Veniamin Lupan crede că 2014 va fi un an la fel de dificil ca cel recent încheiat.

„Sincer să fiu, nu aştept prea multe, pentru că bugetul nu a fost suficient, nu am mai avut condiţii de pregătire, condiţii de deplasări. Sper să terminăm acest campionat pe un loc pe podium, urmând ca, la fel, două trei fete să părăsească Iaşiul pentru a juca în altă parte," a mai spus Veniamin Lupan, antrenor LPS Iaşi.  

În sezonul 2012-2013, LPS Iaşi s-a clasat pe poziţia a şaptea în seria I a Diviziei A de handbal feminin, cu 25 de puncte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri