Romii din Iași își fac bagajele pentru Marea Britanie
Data publicării:
Peste o mie de romi trăiesc într-o sărăcie lucie la marginea Iaşiului, într-un cartier pe care ei l-au numit ironic, Dallas. Şi-au construit în câmp case improvizate, fără autorizaţie şi s-au racordat ilegal şi la energie electrică. Cu bani strânşi în străinătate, cei mai înstăriţi, şi-au ridicat chiar vile printre gunoaie, într-un miros greu de suportat. Gheorghe Paladieșu a fost plecat o vreme în Spania. Din fierul pe care îl strângea, câștiga într-o zi și 30 de euro. S-a întors acasă când a rămas fără loc de muncă. Acum, se gândește să facă bani frumoși în Regatul Unit, mai ales că a aflat că din 2014 se vor ridica restricţiile pentru români.
În Germania, de pildă, între 2007 şi 2011, numărul imigranţilor români şi bulgari a crescut de la 60 000, la aproape 150 000 iar în 2012 a mai crescut cu 24%. Unii dintre romi şi-au construit tabere chiar în centrele marilor capitale europene şi şi-au câştigat traiul prin mijloace ilegale.
Cotidienele britanice estimează că peste 50 000 de români şi bulgari vor emigra anual în Regatul Unit al Marii Britanii, din 2014.