"Urmare a dialogului purtat şi a soluţiilor convenite între reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi (CJ) şi ai Muzeului Literaturii Române Iaşi (MLR), s-a decis reluarea demersurilor în vederea desfăşurării în acest an, formulă restrânsă, a ediţiei a III-a a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), în scopul continuităţii acestui mare eveniment. Totodată, au fost identificate soluţii ca, începând cu 2016, să se revină la formula, consacrată a FILIT.
Reprezentaţii CJ Iaşi şi cei ai MLR Iaşi susţin înfiinţarea unei fundaţii culturale care să organizeze Festivalul, după exemplul marilor festivaluri internaţionale din Europa şi România (Festivalul de Teatru de la Sibiu, Festivalul „George Enescu" etc.). Această formă de organizare va flexibiliza desfăşurarea Festivalului şi va facilita atragerea de fonduri suplimentare pentru dezvoltarea FILIT.
FILIT este un eveniment finanţat de CJ Iaşi prin MLR Iaşi, instituţii care vor asigura toate condiţiile şi vor face toate diligenţele pentru ca ediţia din acest an, deşi restrânsă, să se desfăşoare la cel mai înalt standard de calitate. Dată fiind experienţa acumulată în cadrul primelor două ediţii, ne exprimăm convingerea că echipa FILIT şi MLR Iaşi vor identifica modalităţile necesare pentru a asigura continuitatea acestei misiuni culturale, alături de partenerii săi din ţară şi străinătate, alături de invitaţii de marcă şi de participanţi şi, nu în ultimul rând, alături de publicul său."