Iașiul nu are fabrici și uzine, nici codri verzi de brad, nici mine de aur. Face parte dintr-o zonă unde sărăcia și lipsa locurilor de muncă sunt la fel de constante ca și dorința de a pleca, oriunde în lume, a celor care au înțeles ce înseamnă performanță. Deocamdată Iașiul doar exportă, cu generozitate, pentru oricine are nevoie, tineri geniali.
Cel mai de preţ bun al oraşului sunt profesioniştii: medici străluciţi, profesori pasionaţi, artişti desăvărşiţi. Iașiul rural însă, unde "economia de piață" e doar o vorbă a celor de la oraș, contează doar din 4 în 4 ani.
Micile afaceri de familie preluate din generație în generație sunt doar în comunitățile mai dezvoltate în ceea ce privește infrastructura. La 20-30
de kilometri de oraș sunt încă sate cu drumuri din pamânt. Sunt oamenii care nu au nici măcar după ce să fie nostalgici. Nu au cunoscut vremuri mai bune.
În aceste sate sunt copii care, la fel ca si profesorii lor, merg pe jos, prin noroi, pe vânt și ploaie și visează că educția îi va ajuta să ducă un trai mai bun decât părinții lor.
Aproape 700 de mii de oameni caută zi de zi argumente pentru a învăța, munci, îmbătrâni într-un oraș care a fost mereu mândru de trecut.
