De la prima oră, angajaţii din subordinea Primăriei au început pregătirile pentru ca fiecare salcâm de pe pietonalul Ştefan cel Mare fie scos. Momentul i-a bucurat pe trecători.
„E o zi fericită pentru Iaşi. Eu, personal, mă bucur foarte mult pentru că, în sfârşit, Iaşiul o să îşi recapete valenţele de "Oraşul Teilor", oraşul culturii. Aştept cu bucurie primăvara, să simţim mirosul de tei până în luna iunie.”
„Abia aştept să vină teii pentru că la Iaşi erau o tradiţie.”
„Este un lucru bun, cum a fost odată, a fost mai bine. Imaginea oraşului e alta. Teiul e simbol românesc, japonezul să stea la el acolo. O să mă plimb cu mai multă plăcere dacă văd tei,” au spus ieșenii.
Salcâmii japonezi vor decora aleile şi esplanadele din cartierele oraşului.
Laurenţiu Ivan, directorul Servicii Publice Iaşi: „zilele următoare, după ce sosesc teii în ţară vom extrage aceşti copaci cu utilajul pe care îl vedeţi pe pietonal şi îi vom replanta în locurile unde s-a stabilit. Vor fi plantaţi 106 tei, circumferinţa trunchiului este de 30 de centimetri. ei deja au fost marcaţi, vizualizaţi în Italia. În cursul zile de miercuri să vină.”
În urmă cu doi ani, Primăria din Iaşi a luat decizia să taie teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi să planteze în locul lor salcâmi japonezi. Măsura a fost urmată de o serie de proteste ale ieşenilor, iar anul acesta, municipalitatea a invitat localnicii să voteze dacă vor sau nu schimbarea arborilor. Majoritatea votanţilor, peste 13.000 de persoane au cerut replantarea de tei.