Pensii majorate pentru 10.000 de persoane din Iaşi

Data publicării:
femeie numara banii -1

Trei persoane din Arad au reuşit să învingă un întreg sistem şi să aducă o veste bună pentru sute de mii de pensionari din ţară. Pensiile lor vor fi recalculate, după ce Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate pentru două articole din actuala Lege a Pensiilor. Mai exact, curtea a stabilit că indicele de corecție în baza căruia au fost calculate pensiile nu a fost stabilit în mod corect. Afectate sunt numai persoanele care s-au pensionat în 2011 şi 2012. În total, 10.300 de pensionari.

Întregul proces de recalculare va dura câteva luni şi va începe după ce decizia Curţii va fi publicată în Monitorul Oficial. Cel mai devreme, pensionarii îşi vor putea intra în drepturi la începutul anului viitor.

„În general cred că vor fi sume în plus pentru 2011 şi 2012. 30 - 40 de lei, depinde de valoarea pensiei. Una este să ai o pensie de 1.000 de lei şi una să ai o pensie de 350 de lei,” a declarat la emisiunea Recrutat în Iași Adriana Grecu, directorul Casei Judeţene de Pensii Iași.

Recalcularea se va face din oficiu şi nu este nevoie de o cerere depusă de beneficiari. Tot începând de anul viitor, Guvernul a anunţat că va indexa valoarea punctului de pensie cu 3,76 la sută, procent reprezentând inflaţia pe anul trecut. Vor face excepţia de la această majorare beneficiarii de pensii speciale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei