Nervi de oțel pentru eliberarea unui document. La Serviciul Pașapoarte Iași ajung zilnic 200 de cereri

Data publicării:
COPERTA AGLOMERATIE BULETINE

La Serviciul de Pașapoarte Iași ajung zilnic câte 200 de cereri pentru obținerea documentelor. Activitatea angajaților de la ghișee s-a intensificat de la începutul lunii august, de când s-au întors în țară cei care muncesc în alte state europene: "Pentru copii. Vrem să plecăm la muncă înapoi şi trebuie să facem paşaport."

"Noi avem biometrice moldovenești, dar facem românești, care sunt pe cinci ani."

Zilnic, 100 de persoane solicită pașaport temporar. Avantajul e că îl primesc în două ore, spre deosebire de pașaportul biometric ce nu poate fi eliberat mai devreme de două săptămâni de la data depunerii cererii.

"De la cinci dimineață am stat la rând. Îmi fac un pașaport temporar valabil pentru un an de zile pentru că mă grăbesc să mă întorc înapoi."

Comisar şef Nicoleta Nistor, directorul Serviciului de Paşapoarte Iaşi: "Foarte multe solicitări am primit prin intermediul consulatelor și al ambasadelor."

Agitaţie şi nervi la Serviciul pentru Evidenţa Populaţiei din Bacău unde așteptarea pentru un buletin este lungă.

Lenuța Lascarache, șeful Serviciului de Evidența Persoanelor:"Ne confruntăm cu o aglomeraţie destul de mare, în special persoane venite din străinătate care solicită eliberarea actelor de identitate pentru ei sau familie. Avem undeva 240-250 de cereri pe zi."

"Foarte greu se avanseză, e un singur ghişeu. Ar trebui să fie două ghişee, sunt oameni mulţi," se plânge un cetăţean aflat la rând. 

Ca să nu aştepte aproape o lună, oamenii pot solicita eliberarea în regim de urgenţă a cărţii de identitate. În funcţie de caz, documentul poate fi emis între trei şi 5 zile, fără plata unei taxe suplimentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Bashar al-Assad, primele declarații după fuga la Moscova: „Siria este în mâinile teroriştilor”
Newsweek
DOCUMENT Poștașii aduc un bonus mare la pensie săptămâna aceasta. Care pensionari îl primesc?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic