Muzeul de pe hol. Primăria nu are un sediu pentru expunerea obiectelor de patrimoniu
Data publicării:
Aproape 300 de obiecte arheologice de acum mii de ani descoperite în zona Paşcaniului au fost expuse în singurul spațiu disponibil din oraș, holul Casei de Cultură. Printre cele mai vechi se numără fragmente osoase de la animale preistorice.
„Mamutul un strămoş îndepărtat al elefantului, respectiv bourul de silvostepă. La fel s-au descoperit printre cele mai vechi şi cele mai rudimentare forme, pornind de la simplul bolovan de piatră care era cioplit,” a spus Daniel Sava, muzeograf.
„Vorbim de obiecte care la ora actuală poate nu se mai fac, care la ora actuală sunt rare şi normal că această valoare creşte,” a explicat Dana Calistru, directorul Casei de Cultură Paşcani.
Alte 6.000 de obiecte sunt ţinute la păstrare în două încăperi care nu au mai mult de 20 de metri pătrați în care doar muzeografii intră. Doar persoanele care se ocupă de îngrijirea bunurilor istorice ştiu de existenţa lor.
Anul trecut, Primăria a cumpărat un palat al familiei Cantacuzino, obiectiv de patrimoniu, dar nu are bani nici pentru a evalua cât costă reabilitarea. Doar achiziţionarea a costat jumătate de milion de euro.
„Este o lucrare pretenţioasă, este un monument istoric şi sunt puţini cei care lucrează în acest domeniu şi cerinţele sunt mari. Sper eu că pe undeva la sfârşitul mandatului să reuşim să începem să facem această lucrare. Adică pe undeva prin 2016,” a declarat Vasile Axinte, viceprimarul municipiului Paşcani.
Până ce va fi renovată clădirea, obiectele vor fi expuse prin rotaţie în acelaşi hol de la intrarea Casei de Cultură din Paşcani.