La Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi se află în concediu fără plată în acest moment 18 medici. Au ales să plece în străinătate pentru un salariu de cel puțin cinci ori mai mare dar mai ales pentru a se perfecționa, astfel încât la întoarcerea în România să poată face medicină la cele mai înalte standarde. O astfel de decizie a luat şi doctorul Gabriel Perianu, specialist în Medicina de Urgenţă, care timp de un an a lucrat într-un spital din Belgia. Întors în ţară, îndrumă rezidenţii să îi urmeze exemplul.
Medicii pot reveni numai dacă apelează la această strategie. Iși iau concediu fără plată, se specializează la alte spitale din afară și apoi revin pe post, deoarece în prezent locuri de muncă noi în spitale sunt foarte greu aprobate de la nivelul Ministerului.
Pentru ca activitatea medicală să nu fie perurbată în perioada în care medicii sunt plecaţi în concediu fără plată, managerii spitalelor au apelat la diferite soluţii.
Şi asistenţii au urmat modelul medicilor, numai la Spitalul de Copii din Iaşi sunt în acest moment în concediu fără plată 24 de asistenţi.