Medalii internaționale pentru dansatorii ieșeni

Data publicării:
copii dansatori1

Perechea formată din Andra şi Alexandru s-a întors acasă cu trei medalii de aur, una de argint şi două de bronz. Cei doi sportivi în vârstă de 15 ani, practică dansul de la vârsta de zece ani, perioadă în care au câştigat numeroase concursuri atât pe plan intern, cât şi peste hotare.

Andra Căldare, despre alegerea ei de a fi dansatoare: „Am ales acest sport, pentru că este un sport aparte, este elegant şi foarte frumos."

"Am ales dansul pentru că este în foarte strânsă legătură cu muzica, de aceea este şi foarte special. Dansul este artă în mişcare şi este foarte diferit de alte sporturi, în sensul în care nu este nevoie doar de efort fizic şi de foarte multă muncă şi antrenament, trebuie să faci multe sacrificii ca să reuşeşti," a spus Alexandru Golungă, partenerul de dans al Andrei.

Rezultatele obţinute de sportivii clubului Imperial nu sunt întâmplătoare, lucru confirmat de Adrian Ciutoiu, îndrumătorul celor doi dansatoril: „Muncesc foarte mult, au foarte multe ore de antrenament, dar nu sunt imposibile. Ei au nişte rezultate foarte bune şi pe plan şcolar, sunt elevi la cele mai bune licee din Iaşi şi e o confirmare a faptului că sportivii noştri sunt pe drumul cel bun, cel al performanţei."

Iubitorii dansului sportiv vor avea ocazia să-i urmărească în concurs pe Andra şi Alexandru în luna martie a anului viitor, când clubul Imperial va organiza Campionatele Naţionale la Sala Sporturilor din Iaşi. Competiţia, la care vor participa cele mai bune perechi de dansatori din ţară, va fi jurizată de 20 de arbitri români şi internaţionali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri