Liber la traseim pentru aleşii locali. S-au anunţat deja primele dezertări
Data publicării:
Printre primii care şi-au anunţat dezertarea din PNL este Constantin Serioja Hobincă, primarul comunei Moţca, Edilul liberal a anunţat că va trece la PSD. El este nemulţumit de modul în care conducerea PNL Iaşi l-a tratat de-a lungul timpului, dar și de faptul că un fost adversar politic al său, membru PDL, este acum coleg de alianță. Alături de el vor migra şi consilieri locali.
Astfel de situații de migrare politică se întâlnesc în mai multe județe din țară. În județul Botoșani, primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu, este primul care va folosi ordonanţa guvernamentală privind migraţia primarilor între partide, fără pierderea mandatului. Dumitru Chelariu vrea să părăsească PDL pentru tabăra social democraților. El spune că în acest fel va primi mai mult suport pentru a-și ajuta comunitatea care l-a ales.