Invitatul de onoare al conferinței PSD a fost Liviu Dragnea, de asemenea candidat pentru șefia națională a partidului, la alegerile programate în capitală pentru 11 octombrie.
"Susțin ideea de schimbare și trebuie făcută cu măsură. Principala mea dorință a fost ca după această conferință organizația PSD Iași să nu fie sfâșiată , organizația PSD Iași care a trecut printr-o perioadă extrem de frământată," a declarat Liviu Dragnea.
Inițial, pentru funcția de președinte al organizației județene, se anunțau trei competitori. Dar Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca, și Mihai Chirica, primarul interimar al Iașului s-au retras chiar înainte de vot. Așa că singurul rămas în cursă, Victorel Lupu, a fost ales președinte. Conferința nu s-a desfășurat, însă, fără incidente. Înainte să-și retragă candidatura, Mihai Mihalache a lansat atacuri la adresa lui Victorel Lupu.
Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca: "dumneavoastră făceați negocieri în Copou, acasă la domnul Nichita pentru partid, domnule Lupu. Știu și este adevărat și îmi pare rău că s-a întâmplat așa."
Mesajul transmis de Liviu Dragnea a fost imediat preluat și de președintele organizației municipale a PSD, Mihai Chirica:
"Să avem unitate, să avem respect, să avem forță să creăm premizele pentru reformă și victorie."
Conferința a durat aproape patru ore.