Tabăra de muzica se desfăşoară la Liceul Octav Băncilă unde, timp de o săptămână, elevii au ocazia să învețe să cânte la două instrumente sau să-și perfecționeze calitățile vocale pentru cor.
Music Camp este la a patra ediţie în Iaşi, dar tabere similare au loc în intreaga lume din 1999. Organizatorii spun că prin astfel de evenimente își doresc să aducă muzică în viaţa copiilor şi să creeze o mare familie, să îi înveţe pe elevi să socializeze.
"Iaşi este mereu la un nivel înalt în fiecare an. Este unul din oraşele mele preferate, iubesc Iaşiul, iubesc aceşti copii. Petrecem un timp frumos lucrând împreună,"a spus Connie Fortunato, fondator şi preşedinte al Music Camp International.
Floare Stanciu, coordonator de proiect Music Camp International: "Credem că muzica este în interiorul fiecăruia, fiecare copil, dacă vorbeşte, poate să şi cânte. Doar trebuie învăţat cum să îşi folosească dotările naturale."
Music Camp se va încheia vineri, când elevii vor susţine un concert extraordinar la Catedrala Romano Catolica, alături de orchestra de cameră a Filarmonicii de Stat „Moldova".