În anul 2004, Primaria Vladeni obținea fonduri SAPARD pentru asfltarea unui drum comunal de opt kilometri. În realitate, lucrările au fost facute mântuiala. Oamenii spun că drumul nu a rezistat nici măcar un an. ”A turnat nişte smoală, că doar se şi vede că nu este asfaltat. Primarul acesta nu mai are ce să facă, pentru că noi trebuie să plătim pe cei care au furat”, a spus un localnic.
Fondurile erau nerambursabile dacă lucrările ar fi fost cele promise prin proiectul inițial. Cum nu s-a întâmplat așa, după patru ani de procese și verificări, primăria Vlădeni a fost bună de plată. ”Am primit 1 milion de euro și trebuie să returnăm dublu. Dar anul acesta nu ştiu ce vom face în condiţiile în care șase ani am reuşit să plătim această sumă cu foarte mari eforturi şi văduvind populaţia comunei de foarte multe alte lucruri care trebuiau făcute”, a declarat Constantin Brânzanu, primarul comunei Vlădeni.
O situație similară e la Popricani. În 2003, comuna obținea un milion de euro pentru reabilitarea drumului spre satul Țipilești. La șase luni după așa-zisele lucrări, drumul era coșmarul șoferilor. ”Ăsta e drum făcut cu milioane de euro dar e plin de gropi”, a spus un locuitor din Popricani.
Iar primăria trebuie sa dea înapoi un milion șase sute de mii de euro, respectiv banii primiți de la Uniunea Europeană și penalitățile. ”Soluţii nu avem, nu putem să mai accesăm fonduri europene. Deci este o interdicţie a comunei noastre să se mai apropie de bani europeni”, a spus Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani.
Pentru deturnarea fondurilor europene nu răspunde nimeni concret, dar plătesc din greu comunități de mii de oameni.