IAȘI. Lucrările la noua pistă a aeroportului au fost sistate, după ce în zonă au fost descoperite 8 bombe de aviație
Data publicării:
Pirotehniștii care au fost trimiși la Aeroportul din Iași să scoată în siguranță bombele de aviație susțin că acestea puteau provoca o explozie de mari proporții. Totul pe o rază de doi kilometri ar fi fost distrus. În această zonă nu există locuințe, dar în pericol au fost aeroportul și o unitate militară.
Obuzele cântăresc împreună o tonă. Specialiștii de la ISU spun că bombele sunt de proveniență nemțească și britanică și au rămas neexplodate cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial. Pirotehniștii au ridicat bombele și urmează să decidă unde le vor detona.
Lucrările la aeroport au fost suspendate și vor fi reluate doar atunci când nu va mai exista pericol.