Grevă spontană la Spitalul Județean Vaslui

Data publicării:
asistente medicale

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a redus cu 25 la sută sporul de gardă acordat celor 140 de medici ai unităţii medicale. Protestul spontan din această dimineață a fost organizat, însă, de asistente, imediat ce a început comitetul director în care se discută planul de reducere a cheltuielilor. Mai exact, este vorba despre anularea tichetelor de masă și reducerea la minim a sporurilor salariale.

Liderii de sindicat susțin că activitatea în spital nu a fost afectată, la protest participând mai ales cadre medicale ieșite din tură. Directorul medical al spitalului judetean Vaslui, Lelia Croitoru, a precizat că deficitul bugetar lunar este de aproape 300 de mii de lei, sumă care nu poate fi recuperata decât prin reduceri salariale.

Fiecare angajat va pierde, lunar, cel puțin 200 de lei. Pe de altă parte, reprezentanții Casei Județene de Sănătate Vaslui susțin că spitalul are același buget ca anul trecut, prin urmare nu înțeleg ce anume a generat criza financiară.

Conducerea spitalului vasluian va lua decizia eliminării tichetelor de masă în cadrul comitetului director de săptămâna viitoare, astfel încât fiecare salariat al unităţii spitaliceşti vasluiene va pierde lunar, în medie, suma de 200 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri