Sportivele grupării moldave spun că au depăşit cu bine perioada cantonamentului de la Târgu Neamţ şi abia aşteaptă primul meci din eşalonul de elită.
"A fost un cantonament destul de dificil, acum ne simţim pregătite din punct de vedere fizic, am avut şi câteva meciuri amicale în care ne-am descurcat destul de bine, zic eu. Acum suntem nerăbdătoare să începem sezonul în Superligă şi sper eu să ne descurcăm foarte bine", a spus Ana Maria Roşu, jucătoare la CS Navobi Iaşi.
„Echipa în cantonament chiar a devenit mai omogenă şi da, ne cunoaştem mai mult în teren acum. Sperăm să facem un meci frumos la Braşov şi de acolo vom vedea dacă pe parcurs, la următoarele echipe, vom face faţă în Superligă", a adăugat Larisa Ambrosie, de asemenea jucătoare la CS Navobi Iaşi.
Justine Prata a venit din Statele Unite ale Americii pentru a juca la CS Navobi, unde va ocupa în acelaşi timp şi postul de antrenor secund. Jucătoarea are aşteptări mari de la colegele ei: „Fetele să muncescă, să depăşim momentul care o să fie mai greu, dar în schimb nu văd că asta o să fie o problemă cu noi, pentru că fetele noastre sunt foarte ambiţioase şi au dorinţă să înveţe şi să devenim o echipă mai bună."
Deşi mai sunt două săptămâni până la startul campionatului, oficialii clubului ieşean sunt optimişti şi cred că fetele sunt pregătite pentru meciurile de pe prima scenă a fotbalului feminin.
„Eu cred că vom reuşi să facem meciuri bune, să adunăm puncte şi să rămânem aşa cum ne dorim, în Superligă, iar în următorii ani, de ce nu, să câştigăm Cupa României şi să jucăm într-o Cupă Europeană", a declarat Adrian Ambrosie, manager la CS Navobi Iaşi.
În prima etapă a Superligii, care se va desfăşura pe opt septembrie, Navobi Iaşi va juca sub Tâmpa, împotriva echipei CS Cristian Braşov.