Vor întreține dezbaterea, făcând apel la memoria evenimentelor, participanți la acestea, precum Silviu Alupei (student în acea perioadă), prof. univ.dr. Ioan Agrigoroae (pe atunci Decan al Facultății de Istorie și Filosofie), conf.univ.dr. Daniel Condurache (pe atunci cadru universitar, coordonator al presei studențești ieșene), Dumitru Buzatu (pe atunci student, acum Președinte al Consiliului Județean Vaslui) și conf.univ.dr. Leonte Ivanov (pe atunci student, acum cadru didactic universitar la Facultatea de Litere a universității „Al. I. Cuza” Iași). Dezbaterea va fi moderată de Prof.univ.dr. Doru Tompea – fostul lider al studenților din centrul universitar din Iași. (sursa foto: www.rri.ro)
Revolta a început în campusul de fete Codrescu, din Copou. Pentru că nu era lumină şi nu putea învăţa, studenţii s-au adunat şi au dat foc unor lemne, în faţa căminului C5. Grupul s-a mărit, iar tinerii au pornit de la Universitate, pe jos, pe Bulevardul Independenţei spre campusul Tudor Vladimirescu. Miliţia a închis uşile căminelor din Tudor Vladimirescu, însă mulţi băieţi au sărit pe geam şi s-au alăturat grupului venit din Copou.
Locuitorii din blocurile pe lângă care au trecut tinerii îşi amintesc că aceştia scandau: "Vrem lumină, să-nvăţăm, vrem apă să ne spălăm!".
Din Tudor Vladimirescu, sutele de studenţi au mers până în Piaţa Unirii. După greva ad-hoc a studenţilor ieşeni au început anchetele. S-au alcătuit tabele cu tinerii care au ieşit în stradă, pentru a primi sancţiuni pe linie de partid. Şi profesorii au avut de suferit. Prim-secretarul Leonard Constantin i-a ameninţat că îşi vor pierde slujbele pentru că nu ştiu să-i ţină în frâu pe studenţi.