Familia Regală, la Crucea Roșie. Principesa Margareta și Principele Radu s-au întâlnit cu voluntarii

Data publicării:
printul si printesa la crucea rosie

Oaspeţii din Familia Regală au cunoscut cele mai tinere voluntare ale Crucii Roşii din Iaşi, dar şi pe una dintre cele care şi-au dedicat cea mai mare parte din viaţă întrajutorării persoanelor aflate în nevoie.

Principesa Margareta este, din primăvara acestui an, preşedintele Societăţii Naţionale Crucea Roşie filiala din România.

"Este impresionant, ca de obicei, şi, de fiecare dată când descopăr un alt sediu, îmi face mare plăcere şi văd cât sunt oamenii de implicaţi, tinerii noştri sunt mereu făcând ceva şi pentru ţara noastră este foarte important să avem oameni aşa. Vă felicit din toată inima!" a spus principesa Margareta, preşedintele Societăţii Naţionale Crucea Roşie România.

Crucea Roşie din România a fost înfiinţată în timpul lui Carol I, în 1876, iar primul preşedinte al societăţii a fost Prinţul Dimitrie Ghica.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...