În fața tonetelor RATP din Iași se creează, în permanenţă, aglomerație în această perioadă. Chiar dacă mai au la dispoziţie două săptămâni să ştampileze legitimaţiile de călătorie, pensionarii se ghidează după acelaşi principiu: „Puteam să îl iau până pe 20 (n.r. ianuarie) dar ce-i luat e bun luat.”
Reprezentanţii RATP transmit pensionarilor că mai au suficient timp la dispoziţie până la data limită şi, oricum, chiar daca această dată trece, ei nu vor fi amendaţi.
„Cei care nu vor apuca să îşi vizeze legitimaţiile până pe data de 20 nu vor fi sancţionaţi de către controlori. Legitimaţiile vor fi ridicate şi predate la Direcţia de Asistenţă Comunitară de unde pensionarii le pot ridica cu tot cu viza pe trimestrul unu al anului 2014,” a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.
În municipiul Iaşi sunt peste 30 de mii de persoane care beneficiază de aceasta facilitate. Au gratuitate în mijloacele de transport în comun pensionarii cu vârste mai mari de 65 de ani şi cei care nu au împlinit această vârstă dar au venituri mai mici de 800 de lei. Cei care trebuie să-şi cumpere bilete de călătorie și vor să evite aglomerația de la tonete sunt sfătuiți să folosească automatele RATP sau să faca plata pentru bilete prin SMS.