Copii aduşi la spital în comă alcoolică

Data publicării:
copii 20adusi 20la 20spital 20in 20coma 20alcoolica-33100

Doi copii au ajuns în comă alcoolică într-o singură zi la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi. Ambii aveau alcoolemii uriaşe, de 3 grame la mie în sânge, iar unul dintre ei a fost găsit pe stradă, după ce şi-a serbat ziua de naştere. Psihologii atrag atenţia că minorii care consumă alcool pot dezvolta demenţă în cele din urmă, astfel că la vârsta de 30 de ani vor fi deja incapabili să se integreze în societate.

Găsit inconştient pe stradă

Primul tânăr pe care l-au tratat medicii a fost luat din stradă de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Iaşi. Băiatul în vârstă de 17 ani era inconştient, iar asta pentru că băuse prea mult cu prietenii, fiind ziua lui de naştere. Rezultatele analizelor i-au uimit pe medici.

„Era comatos, cu halenă etanolică, prezenta vărsături, alcoolemia înregistrată fiind de 3 grame la litru. A primit tratamentul de urgenţă cu soluţie glucozată şi cu vitamine din grupul B”, a declarat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Iaşi.

Comă alcoolică, după ce a băut cu prietenii

Adolescentul a fost internat în secţia de Toxicologie pentru continuarea tratamentului. Tot acolo a ajuns şi un alt băiat, în vârstă de 15 ani. Tânărul a fost adus cu o ambulanţă de la Târgu Frumos la Iaşi, după ce a băut un litru de ţuică şi a intrat în comă alcoolică. Psihologii atrag atenţia că alcoolul nu afectează doar comportamentul şi organismul, ci şi sănătatea psihică.

"Un copil care să spunem începe să consume alcool de la 10, 11 ani, poate ajunge la vârsta de 35 de ani, 40, să arate îmbătrânit, iar creierul lui să nu mai aibă anumite funcţii" (Corina Mighiu, psihoterapeut)

„Un copil care să spunem începe să consume alcool de la 10, 11 ani, poate ajunge la vârsta de 35 de ani, 40, să arate îmbătrânit, iar creierul lui să nu mai aibă anumite funcţii, să facă demenţă alcoolică, deci riscurile sunt foarte mari”, a menţionat Corina Mighiu, psihoterapeut.

Părinţii, modele pentru copii

Pentru ca adolescenţii să se dezvolte armonios şi să se poate integra ulterior în societate, psihologii le recomandă părinţilor să evite consumul de alcool în casă.

„Părinţii sunt modele pentru copii şi atunci copilul imită ceea ce face părintele. I se pare că dacă consumă alcool, asta fac numai oamenii mari, şi consumând un pahar de ceva înseamnă că brusc am ajuns şi eu om mare”, a precizat Corina Mighiu, psihoterapeut.

În România, un singur medic psihiatru consultă în decursul unui an peste 50 de copii care suferă de alcoolism. Cu toate că autorităţile nu au o statistică în acest sens, un studiu al Direcţiei Generale de Protecţie Socială din Bucureşti a evidenţiat că 15% dintre elevi au gustat băuturi înainte să împlinească 11 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce vehicule pot fi conduse cu permis categoria B în 2025? Se aplică regulile și în spațiul Schengen?
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu, în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025