Competiție inginerească la Iași: studenții s-au întrecut în prototipuri de poduri

Data publicării:
prototipuri3

Ca să fie siguri că nu dau greş, membrii echipelor s-au sfătuit, au făcut schiţe şi abia apoi au pus în practică ideile. Tinerii au pus un mare accent pe designul podului.

„Ne-am gândit să nu facem o deschidere clasică care să rabateze părţile astea de aici ca nişte balamale, ci să mişcăm podul în orizontal. Aici avem un unghi de 45 de grade. Partea astea este una din părţile mobile şi o să se mişte aşa, partea asta este cea de-a doua parte mobilă, se mişcă aşa, astea două nu o să se ciocnească aici, aici o să treacă râul,” a explicat Ionuț Dohotariu, unul dintre studenții înscriși în competiție.

După cele patru ore de lucru, podurile celor 15 echipe au fost testate. Juriul a verificat dacă podurile respectă dimensiunile cerute și ce greutate pot susţine.

Câştigătorii au impresionat juriul cu prototipul „London Bridge”. „Eu am fost şi l-am studiat şi am zis că este un pod care este realizabil, funcţionabil şi este testat şi încă este, rezistă. Cu materialele pe care le-am avut la dispoziţie a fost destul de greu pentru realizarea, pentru crearea podului, pentru crearea sistemului de rabatere,” a spus Diana Bejan, studentă.

Andreea Horlescu, coordonatorul European BEST Engineering Competition Iaşi a anunțat etapele următoare ale concursului: „Câştigătorii de la Team Design şi câştigătorii de la Case Study vor merge automat la etapa naţională , anul acesta va fi la Timişoara, iar de acolo secţiunile se păstrează la fel, competiţia o să fie la un nivel mai înalt . Dacă o să câştige locul I acolo vor merge la etapa europeană, la marea etapă finală, o să fie la Riga anul acesta.”

Etapa naţională a concursului se va desfăşura în luna mai a anului viitor.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri