Totul ar fi început săptămâna trecută când copilul a mers acasă la învățător să facă meditații la matematică. Era cea de-a doua ședință. După ce au făcut câteva exerciții, învățătorul s-ar fi ridicat de la masă și s-a dezbrăcat, apoi l-a obligat pe băiat să facă același lucru. Copilul a refuzat să mai meargă a doua zi la școală.
”Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de viol, urmând să stabilească verdicitatea aspectelor sesizate, împrejurările în care s-ar fi produs acest eveniment precum și încadrarea juridică exactă a faptei”, a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Părinții l-au dus pe copil la psiholog pentru că avea coșmaruri noaptea. Colegii învățătorului sunt și ei derutați de cele întâmplate. Directorul școlii a demarat și el o anchetă. ”Am convocat consiliul profesoral, urmează să stabilim ce s-a întâmplat. Termenul este de 30 de zile. E un gest pe care nu mi-l pot explica, poate este vorba despre o dublă personalitate, asta să fie cauza”, a spus Ioan Albu, directorul școlii la care profesează dascălul acuzat de viol.
Dascălul a fost audiat 10 ore la Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, iar procurorii au decis să-l cerceteze în stare de libertate. Bărbatul are 60 de ani, este divortat și recăsătorit. Bărbatul a refuzat să discute cu reporterii.