Piatra de temelie a Spitalului Municipal a fost pusă în 2007. Urma să coste 160 milioane de lei, bani de la bugetul local şI dintr-un credit făcut de Primăria Bacău. Spitalul trebuia finalizat şI predat la cheie, cu tot cu aparatura nouă, în 2 ani. Au trecut deja 6 ani şI tot nu e gata.
În timp, clădirea abandonată și aparatura montată în unele săli se vor deteriora. Până acum s-au investit 190 de milioane de lei, dar mai este nevoie de încă 50 de milioane de lei pentru finalizarea lucrării. Însă, Primãria Bacău nu mai poate lua credite, pentru că are deja unul pentru această lucrare, iar Ministerul Sănătății nu va plăti diferența.
Chiar şi după finalizarea lucrărilor, problemele vor continua pentru că este nevoie de personal medical şi autorizaţie de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii, pentru ca spitalul să poată încheia contract cu Casa de Asigurari de Sănătate.