În blocul M2 locuiesc acum peste 80 de oameni. Cei mai mulți stau fără forme legale, iar autoritățile au încercat în zadar de-a lungul timpului să-i evacueze. Ca să-i împiedice să mai intre, angajații primăriei au trecut mai nou la măsuri extreme și au început să zidească uşile şi ferestrele.
Raidurile făcute de polițiști în clădire au scos însă la iveală că majoritatea locatarilor sunt infractori şi cerşetori.
"Au fost legitimate peste 50 de persoane şi aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 570 şi 1.150 de lei pentru ocuparea fără drept a apartamentelor," a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
Dacă locatarii sunt supăraţi de intenţia Primăriei de a demola blocul, cei care locuiesc în apropiere răsuflă ușurați că după 20 de ani scapă de scandaluri, petreceri permanente şi mirosuri insuportabile.
În bloc sunt doar 20 de proprietari cu acte în regulă, iar pentru ei primăria s-a angajat să găsească locuințe noi.
"Acel bloc nu mai poate fi consolidat, nu mai reprezintă nimic în momentul de faţă. Punem buildozerul şi dăm blocul jos," a spus Mihai Chirica, viceprimarul Iașiului.
Autoritățile estimează că imobilul va fi demolat până la sfârșitul verii. Între timp, angajații de la Citadin au primit sarcina să zideasca toate ușile și ferestrele locuințelor ocupate abuziv.