Au suferit accidente cerebrale, sunt imobilizați la pat, dar sunt exceptați de la plata ajutoarelor de handicap 

Data publicării:
hadicapat CU

Alexandru Nicăi este imobilizat la pat de cinci ani de zile, în urma unui atac cerebral. Inițial, omul a obținut o pensie pentru handicap de grad II, dar de doi ani de zile ajutorul i-a fost retras pentru că bolnavii care au suferit accidente cerebrale sunt exceptați de la plata acestor drepturi. În zadar le-a explicat barbatul celor din Comisia de expertiză că nu se poate deplasa singur și că este dependent de ajutorul soției.

„Stau la pat şi nu am niciun leu să plătesc un om care are grijă de mine. Nu pot domnule, nu pot deloc. - Ce se întâmplă dacă vă ridicaţi? - Ameţesc şi cad,” povestește bărbatul.

Singura speranță a bărbatului este acum schimbarea legii astfel încât să poată fi inclus in categoria celor asistați social.

„Am avut pensie de două 300. M-au dus în comisie şi au luat-o. Au spus că nu am drept. Nu-mi dă nici gratuit. Că nu am asigurare, nu am nimic. Stau aşa fără pastile, fără nimic,” a mai spus pacientul. 

Cei de la Direcţia de Asistenţă Socială recunosc că sistemul nu funcționează perfect.

„Chiar dacă certificatul este permanent să fie o persoană chemată periodic după un an doi trei la o altă evaluare. Dacă sunt eventual suspiciuni sau dacă persoana s-a îndreptat, mai sunt plângeri,” a declarat  Ion Ticu, directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iaşi.

În judeţul Iaşi sunt înregistrate aproape 30.000 de persoane cu handicap fizic sau psihic.De la începutul anului, 7.000 de dosare au fost evaluate de comisia de expertiză și aproape jumătate au fost respinse ca fiind incomplete sau nefondate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”