Au câștigat în instanță dreptul de a fi reangajați la Spitalul Județean Botoșani

Data publicării:
COPERTA SI-AU CASTIGAT LOCUL DE MUNCA IN INSTANTA

Cea mai mare despăgubire a fost obținută de un jurist al spitalului care a primit deja 100.000 de lei daune morale și salariile pentru perioada în care nu a lucrat. Angajatul a fost concediat de cinci ori în ultimii ani. După prima concediere, postul i-a fost desfiinţat. Tribunalul a decis că trebuie să se întoarcă la serviciu, însă conducerea spitalului nu a mai avut unde să-l încadreze și l-a dat afară încă de patru ori. De fiecare dată juristul și-a căutat dreptatea în instanță iar sentințele i-au fost favorabile. Stelian Aivăncese, angajat despăgubit: ”A fost greu pemtru că în momentul respectiv eram singurul salariat al familiei, în perioada asta doi copii din care unul student, unul de grădiniță, deci foarte greu.”

Alți nouă angajați ai Spitalului din Botoșani s-au adresat instanței și și-au recâștigat locul de muncă. Pentru că aceste concedieri ilegale au fost făcute în perioada 2009-2012, atunci când spitalul avea o altă conducere, managerul actual a constituit o comisie de anchetă pentru a stabili a cui este greșeala și cum se poate recupera prejudiciul de 300 de mii de lei. Mai ales că unitatea funcţiona oricum cu buget insuficient. Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean de Urgență Botoșani: ”Cu cele aproximativ 3 miliarde se puteau achita după caz, utilități, medicamente sau materiale sanitare.”

Angajații din sistemul sanitar care sunt concediați și consideră că asta s-a făcut pe nedrept sunt sfătuiți să se adreseze sindicatelor pentru a rezolva problema. Octavian Dumitru, președintele Sanitas Botoșani: ”Verificăm totul, verificăm faptic dacă s-a întamplat așa cum spune persoana și mergem în instanță, mergem pentru tot ceea ce ni se pare că este incorect față de colegii noștri, față de angajați.”

Toți cei zece angajați ai spitalului de la Botoșani care au primit sentințe favorabile de la instanță au fost și reîncadrați pe posturile din care au fost dați afară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri