Trei monitoare performante au fost donate Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Aparatura, în valoare de 55 de mii de euro, a fost donată de o fundaţie şi va fi folosită în secţia de terapie intensivă.
"Aceste monitoare umplu un gol în dotarea secţiei ATI, sunt foarte importante, de ultimă generaţie şi acoperă problemele de AP, terapie intensivă, bolnavi critic și programul de transplant fără de care acestea nu s-ar putea realiza, astfel că aceste monitoare care sunt de ultimă generaţie au posibilitate în afară de monitorizare a funcţiilor vitale, invazive şi noninvazive şi posibilitatea de transport având module care permit să însoţim pacientul la diferite investigaţii," a spus Corneliu Paiu, şef secţie ATI.
Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie"Sf. Maria": "Se cifrează în jurul cifrei de 55.000 de euro, sunt monitoare ultraperformante extrem de scumpe dar absolut necesare pentru activitatea din ATI."
Una din cele mai grave probleme de la Spitalul "Sfânta Maria" este aglomerația din ambulatoriu. Părinții însoțiți de copii așteaptă ore în șir pe holurile spitalului pentru a intra la consultații. Autoritățile s-au gândit acum să rezolve și această problemă.
Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliul Judeţean Iași: "Am luat decizia să reabilităm o clădire care nu mai era folosită în incinta spitalului, fosta clădire de preparare seruri iar la finalul acestei luni aprilie va fi gata şi cea mai mare parte a consultaţiilor care se dădeau în incinta spitalului, pe etaje la spital se vor muta în acea clădire astfel încât toţi părinţii care vor veni începând din mai cu copii lor nu vor mai urca la etaje unde sunt paciewnţi, unde sunt saloane şi mediul trebuie să fie aseptic ci vor merge în această clădire reabilitată."