Comuna Grajduri din Iași, avea, până în septembrie 2013, 3.200 de locuitori. În prezent, depășește 4000. Cei 900 de localnici noi sunt, de fapt, basarabeni care și-au făcut mutația în zonă după ce au primit cetățenia română. Localnicii vorbesc cu lejeritate despre tarifele pentru un astfel de serviciu.
Discuție reporter - localnic:
„- Fără două sute de euro nu dau.
- Două sute de euro? E cam mult. Prietenul tău mi-a spus la 150 de euro.
- A fost mai de mult. A fost, ştiţi când? În vară. Deci în toamnă, ca să nu vă mint.
- Tu ne iei în spaţiu şi după aceea mergem să ne facem buletin.”
Autoritățile din comună spun că mărirea artificială a numărului de locuitori în localitate reprezintă un adevărat fenomen și că în scurt timp se vor vedea şi efectele.
„Dacă noi am vrea pe plan local să facem un referendum, să aprobăm ceva, nu cred că atingem pragul electoral ca să facem acel referendum. Ştim din start că e pierdut. Ar mai fi probleme cu amenzile sau ce mai primesc ei prin alte zone,” a spus Viorel Afrăsinei, viceprimarul comunei Grajduri.
„Fiecare care are procură vine cu câte două, trei acte la transcris. De naştere sau de căsătorie. Deci, vă închipuiţi că dacă avem în jur de o mie de moldoveni pe raza comunei, deci dacă vin cu două acte vor fi două mii de acte de transcris,” a explicat Delia Macovei, secretar la Primăria Grajduri.
Odată ce sunt înregistraţi ca locuitori ai comunei, cetăţenii basarabeni pot beneficia în primul rând de dreptul de a circula liberi în comunitatea europeană. În plus, mai obţin drept de vot, dar pot solicita şi alocaţii pentru copii.