"Este foarte emoţionant în primul rând pentru că evenimentul de la 24 ianuarie a avut o rezonanţă deosebită pentru noi cei din Focşani şi judeţul Vrancea" spune un focşănean.
"Până în prezent niciun invitat de marcă, dar anul viitor poate sunt mai mulţi. Îi aşteptăm pe domnul Ponta, primul ministru sau pe preşedinte. La cât tam tam s-a făcut în presă, cam slăbuţ" spune alt localnic.
Printre cei prezenţi se regăseau foarte mulţi copii veniţi împreună cu părinţii.
"Chiar dacă e frig afară, l-am adus ca să vadă manifestările şi i-am explicat care este semnificaţia acestui moment" a spus un părinte.
La Focşani nu a mai ajuns însă şi premierul Victor Ponta, aşa cum se anunţase. La manifestări au fost prezenţi, alături de Marian Oprişan, ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu şi cel de la Dialog Social, Liviu Pop, dar şi câţiva preşedinţi de consilii judeţene, precum Nicuşor Constantinescu de la Constanţa şi marele absent de la Galaţi, Nicolae Bacalbaşa.
Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea: "24 ianuarie 2015, a 156 lecţie de istorie pe care o trăim împreună noi şi cei care au creat această ţară înaintea noastră".
Sărbătorirea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, de către Paula Seling.
Evenimentul a continuat cu un moment istoric evocator şi alocuţiunile oficialităţilor. Solista de muzică populară Veta Biriş a fost cea care i-a invitat pe cei din Piaţa Unirii să se prindă într-o horă mare.
La Focşani, pentru Ziua Unirii s-a alocat de la bugetul local suma de 91.000 de lei, bani folosiţi pentru materialele promoţionale şi pentru spectacole.
Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Gelu Mormoloc