VRANCEA. La un pas să rămână izolaţi

Data publicării:
alunecari teren vranceaa

Coşmarul oamenilor a început acum trei ani, dar s-a agravat în această primăvară. Atunci Drumurile Naţionale 2N şi 2R, care leagă comunele vrâncene Chiojdeni, Jitia şi Vintileasca, s-au surpat.

Iar alunecările de teren au cuprins şi unele gospodării. De frică, localnicii au început să-şi facă ziduri de protecţie. Ion Negru a lucrat la un astfel de zid timp de o lună. 

Ion Negru, localnic: "Am săpat un zid aproape la doi metri, până am trecut de fugitura râpei în jos şi am turnat, am armat cu fier beton, cu ciment, cu bolovani, cu tot ce s-a putut, ca să ferim cât de cât locuinţa noastră".

Surparea singurului drum care face legătura cu oraşul Focşani a devenit o adevărată problemă pentru şase părinţi care au copii cu autism. Cei mici pot face terapie doar la spitalul din municipiu.

Jorica Nopteş s-a confruntat deseori cu această problemă în ultimii trei ani. Ea are doi copii care se luptă cu această boală şi merge la specialişti de două ori pe săptămână.

Jorica Nopteş, localnică: "Treceam cu piciorul râpa acolo, drumul unde este rupt şi maşina venea înapoi. Dar e greu, că treceam copii în spate şi e greu tare. Ne este teamă că rămânem, cu timpul, cred că rămânem izolaţi".

Circulaţia în zonă se desfăşoară cu greutate şi din cauza lucrărilor improvizate realizate de Compania Naţională de Drumuri.

"Fiind un drum naţional, Drumurile Naţionale au contractat lucrarea şi au adus piatră iar momentan, ceea ce vedeţi dumneavoastră, agenţii economici la ora asta, aduc piatră, câte un om, aduc piatră şi plombează zonele unde apar denivelări" spune primarul comunei.

"Nu se poate. Aţi văzut şi în partea cealaltă şi aici. Ne e frică dacă mai plouă. Nouă ne e frică dacă mai plouă, ne ducem cu totul" spune un localnic.

"Acum vreo două luni când a plouat foarte tare veneau oamenii cu maşina până aici şi luau marfa pe jos. Drumul la prima ploaie, se duce" povesteşte alt sătean.

Potrivit autorităţilor locale, Compania Naţională de Drumuri le-a promis că cele două drumuri vor fi incluse într-un proiect amplu de reabilitare dar până în prezent nu au demarat în niciun fel procedurile.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Un pui de cerb axis a venit pe lume la Zoo Târgu Mureș. De ce confundă oamenii această specie cu căprioarele
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...