Micile handbaliste din Galaţi au câştigat toate meciurile din grupe, după care au eliminat dramatic, în prelungiri, echipa CSM Ploieşti. În finală, United Galaţi s-a impus cu 21 la 16 în faţa jucătoarelor de la Chimia Râmnicu Vâlcea.
Alessia Asandei - handbalistă United Galaţi: "A fost un sentiment unic, mai ales când ne-a cântat imnul. Parcă simţeam că eu sunt cea mai bună handbalistă din lume. Şi, cum doamna antrenoare ne spune, imnul româniei se cântă numai campionilor".
Flavia Călina - handbalistă United Galaţi: "Toate jocurile au fost destul de grele, nu am avut o grupă prea uşoară, dar ne-am descurcat, a fost o mare bucurie când am câştigat fiecare meci".
Rebecca Măciuceanu - handbalistă United Galaţi:"Am muncit foarte mult ca să ajungem acolo, e un vis devenit realitate. Şi a fost foarte frumos, am ras tot, le-am făcut praf... dar dacă suntem mai bune... asta este".
Sanda Asandei - antrenoare United Galaţi: "Fetele au jucat extraordinar, s-au mobilizat, dovadă că din şapte meciuri le-au câştigat pe toate şapte".
Secţia de handbal a clubului United Galaţi a reuşit anul acesta performanţe notabile. Pe lângă titlul naţional la Junioare IV,United a mai obţinut şi medaliile de argint la Junioare III.