Adrian Obreja - reporter Digi24 Galaţi: "Un drum de ţară, pietruit şi plin de gropi, aşa arată zona unde în mod normal ar fi trebuit să fie centura ocolitoare a Tecuciului."
Cei mai afectaţi sunt şoferii de TIR care sunt obligaţi să circule în aceste condiţii pentru că din cauza tonajului nu au voie să între în oraş.
"Anul trecut se lucra. Acum, gata, au sistat. Nu mai sunt bani. Eu nu mai văd niciun utilaj. Pentru ce plătim rovignetă?" se întreabă un şofer.
Două poduri, opt podeţe şi o şosea modernă. Asta ar fi trebuit să se realizeze aici cu cele 49 de milioane de euro, bani europeni. Până în acest moment s-a făcut mai puţin de 10 la sută.
Dan Trifan - şef Serviciul Investiţii Primăria Tecuci: "La momentul acesta, aici, la începutul lucrurării, de unde va pleca centura doar aceşti piloni au fost turnaţi, lucrarea fiind sistată ulterior."
Deşi oficial nu există o explicaţie pentru abandonarea lucrării, autorităţile locale încă speră că centura va prinde contur. Şi asta pentru că încă sunt în grafic. Banii europeni mai pot fi accesaţi până la sfârşitul anului 2015.
Daniel Ţuchel - primar Tecuci: "Dacă nu atragem aceşti bani, finanţarea se va pierde. Şi mi-e groază să mă gândesc că Tecuciul, după o aşa guvernare care spune că le realizează pe toate, va avea norocul să rămână doar cu câteva betoane turnate în pământ şi atât."
Centura ocolitoare ar fi trebuit să măsoare şapte kilometri şi să ocolească oraşul prin vest.
Reporter: Adrian Obreja
Operator: Liviu Hagiu
Editor web: Dana Costache