Primarul pompier

Data publicării:
primarul pompier

La volanul maşinii de pompieri este chiar primarul localităţii, Virgil Doca. Se numără printre puţinii localnici care are permis de conducere categoria C, motiv pentru care el se urcă la volan şi se duce la incendii. Împreună cu alţi angajaţi ai primăriei.

"Mă auziţi? Se pare că avem foc în Coasta Văii. Prezentaţi-vă la maşina de pompieri de urgenţă" se aude prin staţie.

Niciunul dintre membrii echipajului nu este atestat ca pompier. Iar vârsta şi condiţia fizică nu-i împiedică să facă această muncă.

Costică Dumitrache - ofiţer stare civilă: "Mă numesc Dumitrache Costică, sunt ofiţer de stare cuvilă delegat la primăria Valea Mărului, judeţul Galaţi. Şi pompier când e nevoie. În luna octombrie, la sfârşitul programului, la ora 16 s-a dat alarma în satul Mândreşti, un incendiu de vegetaţie deasupra satului."

Primarul Virgil Doca este nemulţimit că nu poate angaja un pompier la primărie. Organigrama nu-i permite. Şi cel mai tare se teme să nu se petreacă un accident în timpul unei intervenţii.

Virgil Doca - primar Valea Mărului: "Se urcă, să spunem, în podul casei cel de la primărie. Se urcă primarul. Dacă moare primarul nu e nicio problemă că nu mai răspunde el. El răspunde dincolo. Dar ce se întâmplă dacă doamne fereşte se lasă cu decesul celui care e în podul casei? El este instruit să ce?"

Cu toate astea localnicii se simt în siguranţă.

Costică Vintilă - localnic: "Este foarte bune. Intervenţia e mai promptă. Până vin ăştia de la Tecuci noi stingem focul cu maşina noastră".

Voluntarii de la Valea Măsrului primesc totuşi un ajutor mic de la Inspectoratul Situaţii de Urgenţă Galaţi. Anual se organizează sesiune de instrucţie cu câte unul dintre membrii echipei.

Ca să se poată descurca singuri până ajunge cea mai apropiată maşină de pompieri de la Tecuci, adică de la 22 de kilometri.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Elton John a izbucnit în lacrimi în studio, gândindu-se că nu mai are mult de trăit: „Refrenul era despre...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Ce nu ni se spune despre relațiile cu America. „Dacă am fi suficient de deștepți, am face asta”
Newsweek
Pensii tăiate cu 550 de lei într-un singur an. Cheltuielile pe arme cresc cu 3.000.000.000 €
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...