Pentru anul în curs, municipalitatea are la dispoziţie un buget de 355 de milioane de lei pentru funcţionare şi 171 milioane de lei pentru dezvoltare. Chiar dacă bugetul de dezvoltare este mai mare ca cel de anul trecut, banii nu ajung pentru finalizarea proiectelor din anul 2014. În acest sens, city-managerul Aurel Vlaicu a fost la Ministerul de Finanţe pentru a obţine aprobarea contractării unui credit în valoare de o sută de milioane de lei.
Marius Stan, primarul municipiului Galaţi:"Având în vedere că avem un grad de îndatorare mai mult decât modest, mic, ne putem permite acest lucru. Şi este normal şi firesc. Toate oraşele civilizate care gândesc şi au o strategie se împrumută la maximum pentru că sunt bani care intră în circulaţie pentru dezvoltare."
Pe lista proiectelor care vor fi realizate cu banii obţinuţi din împrumut se află abilitarea străzii Traian, amenajarea unor locuri de joacă şi modernizarea Orăşelului Copiilor.
Reporter: Cornelia Mazilu Operator: Marian Munteanu