Acordul dintre Universitatea „Dunărea de jos" și clubul sportiv Phoenix deschide posibilitatea colaborării atât în domeniul sportiv, cât și în cel managerial.
Astfel, instituţia universitară va găzdui activități sportive, iar clubul va promova imaginea noului partener.
prof. univ. dr. Gabriel Bîrsan, rectorul Universității „Dunărea de Jos", Galați:„Noi oricum îi sprijineam pe dânșii, le acordam niște spații de cazare pentru baschetbaliști la căminele IA, IB. Le puneam la dispoziție și sala Pușkin pentru competiții și pentru antrenament. Am spus domn'le, trebuie să semnăm un acord".
Parteneriatul vine şi în sprijinul studenților care vor să urmeze o carieră în paralel cu activităţile sportive.
lect. univ. dr. Florin Nini, antrenor club sportiv Phoenix, Galați: „Sportul se termină la o vârstă, nu știu, în jurul vârstei de 30 de ani, plus sau minus, dar acești copii trebuie să îmbrace o carieră. Universitatea care este așa cum știți în topul clasamentelor în ce privește cercetarea și învățământul vine și ne sprijină".
La nivel naţional, echipa de băieţi a clubului Phoenix se situează pe locul întai, iar cea de fete, pe locul al cinci-lea.