La şcoală printre schele

Data publicării:
scoli santierr

Printre schele şi praf au început şcoala şi elevii Colegiului Economic din Galaţi.

Muncitorii au făcut reparaţii la acoperiş şi au schimbat toată instalaţia electrică. De câteva zile, însă, lucrările bat pasul pe loc din cauza unei greşeli a proiectantului, care nu a mai prevăzut şi bani pentru reparaţii.

Marilena Râpă, director Colegiul Economic: "Nu poţi să modifici tâmplăria, să schimbi uşi, fără să laşi urme. Aceste urme trebuie reparate, gletuit şi la sfârşit trebuie văruit. Pentru operaţiile de reparaţii nu au fost prevăzute fonduri".

Conducerea Colegiului a depus la Primărie un memoriu în care cere găsirea unei soluţii. În tot acest timp, pentru că etajul doi este în şantier, cei peste 1.300 de elevi ai colegiului sunt nevoiţi să înveţe în câte trei schimburi, în clasele de la parter şi de la primul etaj.

Marilena Râpă, director Colegiul Economic: "Din punct de vedere al programului suntem cu toţii afectaţi, în sensul că e vorba de trei schimburi. Depindem de vreme, depindem de proiectanţi".

Directorii de şcoli spun că se aşteptau ca lucrările să fie întârziate de vreme, atâta timp cât ele au început în octombrie, la o lună după debutul anului şcolar.

Anca Barbu, director Şcoala Gimnazială nr.17: "Hârtiile iniţiale menţionau data de 29 decembrie ca termen final, dar datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile am înţeles că firma a primit o prelungire de două luni".

La două dintre unităţile şcolare aflate în şantier, lucrările au fost întârziate din cauza infiltraţiilor. Parchetul a trebuit schimbat, iar pereţii văruiţi.

Mioara Enache, inspector şcolar general: "Constructorii şi-au luat angajamentul prin contractul semnat cu Primăria că vor rezolva şi aceste probleme legate de defecţiuni, pagubele care s-au produs în urma ploilor care au avut loc în luna noiembrie".

Din 14 unităţi de învăţământ doar în două școli lucrările s-a încheiat la timp. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 4,5 milioane de lei, iar banii provin de la bugetul local.

Reprezentanţii Primăriei Galaţi au refuzat să ne ofere un punct de vedere cu privire la şantierele din şcoli şi termenele depăşite de constructori.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...