Juniorii gălăţeni pedalează

Data publicării:
biciclete copii

60 de prichindei cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani s-au strâns în parcarea unui hipermarket din oraş pentru a participa la un concurs de îndemânare pe bicicletă.

Susţinuţi de părinţi sau bunici, toţi au luat probele în serios, şi-au pus casca de protecţie - o condiţie obligatorie pentru a participa la concurs- şi au dat startul la distracţie.

Cei mici au parcurs pe bicicletă un traseu care a cuprins mai multe tipuri de obstacole. Toţi s-au declarat încântaţi de concurs şi îndrăgostiţi de ciclism.

"Eu merg cu bicicleta de vreo cinci ani. Îmi place aşa mult pentru că e ca şi când ai zbura, doar că ai ghidonul în faţă" spune un participant.

"Mi se pare frumos. Mai ales acum că am o bicicletă mai mult de munte şi vreau să mă plimb, îmi place. Concursul mi se pare greu, am fost şi anul trecut şi nu m-am calificat" povesteşte alt copil.

Toţi participanţii au fost răsfăţaţi cu premii.

Verginica Negoiţă, reprezentant Bike Works: "Pentru fiecare copil am avut un pachet de concurs, în care am pus dulciuri din partea sponsorilor şi apă şi alte nebunii de genul. Iar pentru premii, premiile reprezintă produse special pentru bicicletă. Ca să se educe să-şi îngrijească bicicleta, să o echipeze cu sonerie, cu bidon de apă".

Aceasta a fost a două ediţie a concursului de îndemânare pe bicicletă. În acest an vor mai exista alte ediţii, una pe 16 mai la Brăila, şi două la Galaţi, în luna august.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Elton John a izbucnit în lacrimi în studio, gândindu-se că nu mai are mult de trăit: „Refrenul era despre...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Ce nu ni se spune despre relațiile cu America. „Dacă am fi suficient de deștepți, am face asta”
Newsweek
Pensii tăiate cu 550 de lei într-un singur an. Cheltuielile pe arme cresc cu 3.000.000.000 €
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...