Intrare în oraş cu denivelări

Data publicării:
drum giurgiulesti
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Porţiunea respectivă, în lungime de aproape 100 de metri, a fost peticită în urmă cu aproape două luni, însă şoferii spun că lucrarea este de mântuială, iar după câteva ploi mai însemnate plombele din asfalt vor ceda.

"Mai trebuie reparat puţin, nu mult. Ca orice peticeală, când rezistă, după aia va trebui făcut din nou drumul" spune un şofer.

"Aşa e în România, mâine cade jos. Acum la prima ploaie, obligat zboară" declară alt conducător auto.

Pentru a nu risca să-şi strice maşinile, şoferii sunt nevoiţi să încetinească şi să ocolească porţiunile de asfalt deteriorate.

"Ca de obicei, o cârpeală. Cum se face la noi la români şi mai ales la Galaţi. Ne stricăm maşinile, normal" spune supărat alt şofer.

Deşi ştiu care este starea drumului, autorităţile recunosc cu seninătate că nu au, deocamdată, un proiect pentru reabilitarea segmentului de şosea.

Aurel Vlaicu, city manager Primăria Galaţi: "Anul acesta a fost sau se va finaliza proiectul tehnic, studiile de fezabilitate şi anul viitor vor fi bugetate. Trebuie să dăm drumul la acest studiu care va stabili exact împreună cu proiectanţii ce înseamnă aceste costuri".

Situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât drumul european de la Vamă până la intrarea în oraş este foarte bun.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Lovitură pentru sute de mii de pensii care vor scădea. Instanța a decis: „Nu e stagiu de cotizare”
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...