Multă forfotă într-o sală de clasă a Universităţii "Dunărea de Jos". Motivul? 50 de absolvenţi ai Facultăţii de Inginerie s-au revăzut la 40 de ani de la terminarea studiilor. Iar emoţiile au fost pe măsură.
"Recunoştinţă pentru Dumnezeu că suntem încă în viaţă şi am reuşit să ne întâlnim. Unii dintre noi suntem chiar în activitate şi reînnoire pentru că vrem să ne reîncărcăm bateriile cu amintirile studenţiei" spune unul dintre foştii studenţi.
Au învăţat pe băncile facultăţii de inginerie la trei specializări - Nave, TCM şi Frigotehnie. Pentru ei, domeniul ales s-a dovedit calea către o carieră de succes.
Constantin Mocanu, absolvent Facultatea de Inginerie: "A fost o alegere foarte bună şi am avut unde să ne desfăşurăm, pentru că am început facultatea odată cu dezvoltarea intensivă a şantierelor navale".
Gabriela Mihalache, absolventă Facultatea de Inginerie: "Am terminat nave, am fost repartizată la şantierul militar Mangalia şi am ieşit la pensie de la Şantierul Militar Mangalia. Pentru mine a fost foarte frumos. Şi e satisfacţie. Am muncit mult."
Iar unii dintre ei, îndrăgostiţi de domeniul despre care au aflat de la profesori, au preluat şi ei rolul de mentori pentru actualii studenţi.
Ana Morărescu, profesor Facultatea de Inginerie: "Acum deci suntem din nou studenţi că îi avem în faţă pe profesorii noştri, desigur că este foarte plăcut, este o întoarcere în timp."
Toader Buhăescu, profesor Facultatea de Inginerie: "Pentru mine sunt 45 de ani. Ei au început, erau aşa de tineri, aveau 18 ani, deci eu îi revăd în amfiteatru după 45 de ani".
În prezent, Facultatea de Inginerie nu mai reuşeşte să atragă la fel de mulţi studenţi, în ciuda domeniului căutat atât de firme din ţară, cât mai ales de cele din străinătate.
reporter: Georgiana Ciurea
operator: Bogdan Cazacu