Sportivii antrenaţi de Mihai Pantea au înscris aproape un gol pe minut în meciul cu ultima clasată, Vicov Bucovina.
Scorul final a fost de 59 la 14, după ce la pauză, gălăţenii conduceau deja cu 30 la 9.
Mihai Pantea - antrenorul CSU Galaţi:"Problema este că pe noi meciurile astea nu ne ajută deloc. Deci ar fi de preferat ca, în loc de 14 echipe, dintre care cinci fără nicio valoare, 7-8 echipe care să joace tur-retur, de două ori şi ar fi şi progres, şi altfel ar fi campionatul".
Silviu Frangulea - jucător CSU Galaţi:"Ne-am pregătit mai mult pentru meciurile mai grele ce vor urma, ne-am dat toată silinţa, am fost cât se poate de concentraţi şi drept urmare s-a văzut şi rezultatul, am câştigat la o diferenţă destul de mare".
Cu această victorie, CSU Galaţi rămâne pe locul al treilea, ultimul care asigură prezenţa la barajul de promovare în Liga Naţională, însă la egalitate de puncte, 45, cu alte două contracandidate, CSM Focşani şi Politehnica Iaşi.
În etapa următoare, handbaliştii gălăţeni vor juca în deplasare, cu LPS Piatra Neamţ.