Oaspeţii au condus cu 2-0 la pauză în condiţiile în care United a avut câteva ocazii mari de a marca.
Gălăţenii puteau reduce din diferenţă chiar până în pauză, însă Octavian Cireş a nimerit bara.
După pauză au urmat alte ocazii mari pentru gălăţeni, nefructificate însă.
Ratarea meciului i-a aparţinut lui Cătălin Ivan, care a şutat în transversală din doi metri cu poarta goală, după o centrare a lui Iovanovici.
Pe fondul dominării gazdelor, Autobergamo Deva a punctat de două ori la singurele ocazii pe care le-a avut în repriza a doua.
Gălăţenii puteau marca măcar golul de onoare, însă au ratat mai multe şanse în care au rămas singuri cu portarul advers. Pe final, United a renunţat la portar şi a încercat să creeze superioritate, însă cei care puteau profita au fost tot oaspeţii.
David Asandei - antrenorul United Galaţi: "Noi, singuri cu portarul, aţi văzut că ba s-a opus portarul, ba bara, ba am dat pe lângă poartă. Cred că lipsa de inspiraţie şi dacă vreţi, pe undeva şi valoarea jucătorilor. Aşa cum am mai spus-o.. dincolo erau Lupu şi fraţii Matei, jucători ai echipei naţionale, pe când noi avem jucători care sunt în formare".
United Galaţi va juca următorul meci în deplasare, cu revelaţia actualei ediţii de campionat, Muncitorul Reşiţa.