Cele două înfrângeri din retur i-au fost fatale lui Selymes, care nici măcar nu a mai condus antrenamentul de miercuri al Oţelului.
Succesorul său, Florin Marin, crede că Oţelul încă mai are şanse să joace şi în sezonul viitor.
Ovidiu Burcă - director sportiv FC Oţelul: "A venit lângă noi tocmai pentru că e foarte convins şi optimist că echipa aceasta încă se mai poate salva de la retrogradare".
Florin Marin - antrenorul FC Oţelul: "Ne aşteaptă partide dificile, fiecare meci trebuie tratat cu maximă seriozitate şi jucat cu intensitate maximă, cu spirit mare de sacrificiu şi cu responsabilitate mare pentru că punctele sunt foarte importante pentri noi. Avem şanse".
Cristi Munteanu - team-manager FC Oţelul:"Care mai crede în această echipă să vină la meci, să vină lângă noi. Cine nu... să stea acasă. Dar o să le pară rău, pentru că echipa asta se va salva".
Oţelul se află în acest moment pe penultimul loc al clasamentului, cu 12 puncte.
Oţelul trebuie să recupereze şapte puncte pentru a ajunge pe primul loc care asigură prezenţa în Liga I şi în sezonul viitor.