FOTBAL. Brăila şi Buzăul şi-au împărţit punctele

Data publicării:
fotbal braila

Ocaziile cele mai mari le-a avut Brăila. Jucătorii lui Alin Pânzaru puteau da lovitura în mai multe rânduri, însă cea mai mare oportunitate au avut-o în minutul 71.

Arbitrul a dictat penalti în urma intervenţiei neregulamentare a lui Claudiu Dumitrescu, însă Ungureanu a şutat puternic peste poarta buzoienilor.

Cinci minute mai târziu, acelaşi Ungureanu a tras în bară din interiorul careului.

Gloria putea să câştige meciul, dar şi Popescu a şutat în bară cu opt minute înainte de final.

Ion Viorel - antrenorul Gloria Buzău: "Am avut şi noi ocazii, ei s-au adaptat mai bine la terenul care a fost astăzi. Au avut şi au o echipă mai muncitoare pe un astfel de teren. Până la urmă noi ne-am atins obiectivul, nu am pierdut, suntem în grafic, suntem în play-off cu acest punct".

Alin Pânzaru - antrenorul CF Brăila: "Puteam să-i batem azi, să le administrăm noi prima înfrângere. Din păcate, nu am fost suficient de concentraţi să zic la ultima pasă şi la finalizare".

În urma acestui egal, Gloria Buzău a ajuns la 24 de puncte, iar CS Brăila ocupă ultimul loc de play-off cu 21 de puncte.

În ultimele patru etape din sezonul regulat, CF Brăila are mecuri doar cu echipe din subsolul clasamentului.

Redactor: Marius Ţuca
Operator: Bogdan Vlădoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
TVA de 21%, val de scumpiri și taxe mai mari pentru români. Un scenariu care se apropie să devină realitate
Digi FM
Motivul pentru care Ioana Ginghină nu mai vrea să-l vadă pe Alexandru Papadopol: „La mine nu mai există cale...
Pro FM
Madonna, un Paște în stil propriu: în pantaloni scurți și dresuri plasă, de mână cu iubitul tinerel, pe...
Film Now
Dick Van Dyke are 99 de ani, dar tot mai visează la un Oscar, singurul trofeu care îi lipsește: "Încă iubesc...
Adevarul
Substanțele din mâncare care cresc riscul de diabet tip II. Combinațiile nocive de aditivi din mâncărurile...
Newsweek
Câți bani iei în plus la pensie dacă ai muncit 10 ani în grupe de muncă? Cum se face calculul?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler, fiicele solistului de la Aerosmith, că...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”