Disneyland într-un sat uitat de lume

Data publicării:
parc berheci

Aflat la o sută de kilometri distanţă de Galaţi, satul Gara Berheci pare a fi încremenit în timp. Din cei 33 de kilometri de drum comunal, doar cinci sunt asfaltaţi. Cei 650 de locuitori ai satului vor avea, în curând, însă, un parc de un milion de lei. Parcul va avea o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, loc de joacă pentru copii, stâlpi cu panouri foto-voltaice, toalete ecologice şi nu mai puţin de 2.315 de arbuşti. Primarul localităţii este mândru de parcul care se va construi în sat, mai ales că va fi amenajat lângă Biserica din sat.

Gelu Sîrghie, primar comuna Gohor: "Este şi la ţară nevoie de un parc mai ales că se potriveşte de minune chestia asta cu Biserica şi dispensarul. Aveau nevoie sătenii din Gara Berheci de acest parc? În primul rând pentru săteni şi apoi pentru copii."

Cât despre aer curat, autorităţile recunosc că nu duc lipsă de aşa ceva.

Maricel Ariton, viceprimar comuna Gohor: "E o problemă cu polurea în satul Berheci? Poluare nu, că nu avem agenţi economici ca să polueze. Dacă ei veneau şi puteam să-i cheltuim în altă parte făceam alimentarea cu apă. Asta era prioritatea numărul unu."

În timp ce autorităţile sunt mulţumite de investiţie, sătenii au alte nevoi.

"Veţi merge să vă plimbaţi în parc? Noi avem timp să ne plimbăm în parc? Avem popuşoi de prăşit, floare, de muncă toată vara. Cine are timp să se ducă în parc? Aia de la oraş" a spus un localnic.

"Apă de când ne promite, nu se pune problema de apă la noi. Vă veţi duce în parc? Vai, doamnă unde în parc? La muncă, trebuie muncă, nu parc" a mai spus un localnic.

"Un cabinet medical, nu să se ducă oamenii la zeci de kilometri. Atât. Aveţi apă, drumuri asfaltate? Drumuri cum le vedeţi dumneavoastră" a spus un localnic.

Pe lista localităţilor gălăţene care au primit bani de la Guvern pentru a-şi construi parc este şi comuna Movileni. Construit în urmă cu doi ani, parcul ar fi trebuit să fie o adevărată oază de verdeaţă, în realitate, însă, arată dezolant.

Maricel Tudose, primar comuna Movileni: "Ni s-au furat nişte acumulatori de la stâlpii fotovoltaici, nu i-am recuperat de la hoţi, i-am pus înapoi şi urmează anul acesta să pun camere de supraveghere ca să nu mai fie vandalizat."

Statul a alocat în 2011, la nivel naţional, peste 214 milioane de lei pentru construirea de parcuri. În judeţul Galaţi, şase comune au primit bani de la Guvern pentru a le da aer curat unor oameni care au alte nevoi, precum canalizare sau drumuri asfaltate.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...